Am Aplicat: Geoparc UNESCO
Astăzi, 27.11.2020, am încheiat cu succes primul capitol din drumul nostru către statutul de Geoparc Global UNESCO.
Este o inițiativă care a pornit acum mulți ani, și care a coagulat în jurul ei mulți oameni motivați și multe instituții, afaceri și ONG-uri care ne-au sprijinit. În 2020, în ciuda unui an dificil și cu multe provocări, inițiativa Geoparcul Ținutul Buzăului a primit un avânt considerabil, prin ratificarea unui acord de parteneriat între Asociația Ținutul Buzăului, Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București. Este un trio optim pentru dezvoltarea unui teritoriu, aducând laolaltă mediul civil, administrativ și academic.
Asociația Ținutul Buzăului a transmis astăzi către UNESCO dosarul de aplicație. Acesta conține prezentarea teritoriului și a rezultatelor proiectului, și 7 anexe standard. Comisia Națională a României pentru UNESCO a sprijinit demersul, susținând activ procesul de aplicație.
Mai jos, poți descărca documentul principal, care reprezintă baza aplicației noastre.
Nu am terminat însă: mai avem câteva praguri de trecut, și multe lucruri de construit în Ținut, cu sprijinul comunității. Ce urmează?
VERIFICAREA:
Dosarul va fi verificat în luna decembrie de Secretariatul Programului de Geoștiințe și Geoparcuri al UNESCO, la Paris.
EVALUAREA:
- În cursul anului 2021, dosarul va fi evaluat de specialiști UNESCO;
- Evaluatori independenți ai Uniunii Internaționale a Științelor Geologice vor evalua la rândul lor diversitatea geologică a teritoriului și importanța internațională a acestuia, tot pe baza dosarului;
- Dacă totul merge bine, vom primi vizita a doi evaluatori internaționali, care vor petrece 3 zile în Ținutul Buzăului și vor evalua inițiativa noastră, verificând 101 criterii. Ca să obținem statutul, trebuie să bifăm 99 dintre acestea.
DECIZIA:
UNESCO va primi rapoartele de evaluare de la punctele 1, 2 și 3, și va lua o decizie prin vot. Dacă votul este unanim în favoarea noastră, Ținutul Buzăului va deveni Geoparc Global UNESCO.
Ce se întâmplă mai departe? La fiecare patru ani teritoriul va fi re-evaluat și revalidat. La fiecare patru ani, va trebui să demonstrăm că proiectul are un impact pozitiv și semnificativ în dezvoltarea durabilă a zonei.
Ce se întâmplă acum? Continuăm să lucrăm pentru dezvoltarea Ținutului. Sunt încă multe de făcut, și trebuie să pregătim vizita de teren a evaluatorilor.
Vrei să citești mai multe despre ce înseamnă un Geoparc Global UNESCO? Găsești informațiile la acest link.